HIKE for FUN – Danube Boilers Trail

Asociația Club Sportiv ACTIS a organizat, în cadrul proiectului „Green Tourism Products”, cel de-al treilea eveniment de drumeție destinat iubitorilor de natură și de plimbări în aer liber, pentru a descoperi peisaje îmbietoare într-una dintre cele mai frumoase zone din România - Cazanele Dunării.

Prin evenimentul organizat în perioada 6 – 9 august ne-am propus să promovăm turismul verde, prin explorarea, la picior, a unor poteci de munte de pe Defileul Dunării, care este considerat cel mai frumos din Europa. Înainte de construirea barajului de la Porţile de Fier, debitul Dunării, ce a săpat defileul prin masivii pereţi de stâncă, era mult mai mare, iar învolburarea apei dădea senzaţia că apa fierbe, de aici numele de Cazanele Dunării. Această zonă, dintre Ogradena și Dubova, este declarată monument unic al naturii în Europa. Lăţimea fluviului la Cazane este de maxim 250 m, cu adâncimi care depășesc 100 m în unele locuri.

Danube Boilers Trail continuă seria de evenimente sportive HIKE for FUN, ce au ca obiectiv promovarea turismului ecologic și a zonelor naturale de pe malul Dunării, unde fauna și flora sunt de o frumusețe unică! Prin explorarea, la picior, a zonei riverane Dunării, din aria județului Mehedinți, pe trasee de drumeție (hiking) identificate aici, în inima naturii, ne-am aventurat pe cărări, ce ascund o bogăție naturală uluitoare de-a lungul Dunării.

Una dintre cele mai frumoase locuri din România, dar puțin exploatate din punct de vedere turistic, este această zonă a Cazanelor formate de Dunăre, la trecerea prin Munții Carpați. Peisajul întâlnit pe acest traseu este unul tipic de defileu. Aici apar numeroase forme şi microforme de relief. Cazanele Dunării (Cazanele Mari și Cazanele Mici) au o lungime de 9 km și reprezintă cea mai spectaculoasă porțiune a parcursului Dunării de la izvor până la vărsare.

Evenimentul, ce s-a derulat pe parcursul a 4 zile și a fost destinat unui număr limitat de participanți - 20 de persoane, a însemnat un traseu frumos parcurs la picior în mijlocul naturii, pentru a admira peisajele de pe malul Dunării, relaxare și noi prietenii legate de o gașcă frumoasă de tineri cu valori și pasiuni comune pentru natură, alături de care am petrecut timp de calitate, prin mișcare în aer liber, șuete la foc de tabără și camping sub cerul liber.

Reamintim că prin seria de evenimente HIKE for FUN, care a luat startul la jumătatea lunii iunie cu Island Trail, ne propunem să promovăm turismul verde și a zonelor naturale de pe malul Dunării, prin explorarea, la picior, a unor trasee de drumeție (hiking) identificate în inima naturii, de-a lungul fluviului Dunărea, liantul ce unește cele două țări transfrontaliere – România și Bulgaria.

Evenimentele de hiking se derulează în cadrul proiectului transfrontalier „Green Tourism Products”, implementat de Asociația Club Sportiv ACTIS Călărași, în calitate de lider, împreună cu Asociația ARETE - SPORT din Kula (Vidin) și Asociația pentru Îmbunătățirea Relațiilor Interumane (AIRI) „Harald Gormsson” din Mavrodin (Teleorman), în calitate de parteneri, proiectul fiind finanțat în cadrul programului INTERREG V-A România – Bulgaria, Axa prioritară 2 „A green region” („O regiune verde”).

Mai multe detalii despre acțiunile pilot pe care le-am organizat până în prezent aflați pe paginile de Facebook și Instagram ale proiectului - @Green Tour Pro.  

Media gallery

Project "Green Tourism Products" (Green Tour Pro) ROBG291 is co-financed by the European Union through the European Regional Development Fund under the Interreg V-A Romania – Bulgaria Programme.
Total eligible value of the project: 498 884.65 euro
Amount of EU contribution: 424 850.04 euro ERDF

The content of this website does not necessarily represent the official position of the European Union. The initiators of the site are the sole responsibles for the information provided through the site.
www.interregrobg.eu